Porcusorul de guineea

Porcusorul de guineea, numit uneori și cobai, este un animal de companie din ce în ce mai cunoscut și întâlnit în casele oamenilor. Acesta este ușor de întreținut și se recomandă ținerea acestuia într-o cușcă de unde nu va fi scos prea des deoarece s-ar putea să aibă probleme în aer liber, neînțelegându-se prea bine cu pisicile și cățeii.

Personalitate

Prezența sa scăzută în casele animalelor se datorează primei impresii pe care o crează oamenilor acesta fiind un animal de companie foarte fricos. Totuși după ce se obișnuiește cu stăpânul său, porcușorul de guineea își arată adevărata față.

Aceștia încep să aprecieze tot mai mult mângâierile iar încrederea în stăpânul său crește. Totuși trebuie menționat faptul că stăpânul trebuie să fie o persoană răbdătoare cu aceste rozătoare. Chiar dacă la început vă va părea plictisitor, porcusorul de guineea va deveni la un moment dat chiar foarte jucăuș.

Poți ști că porcușorul tău de guineea este fericit atunci când vei vedea că solicită tot mai multă mâncare.

Vârsta medie de trai a porcusorilor de guineea este de aproximativ 7,8 ani însă au fost cazuri în care micile rozătoare au trăit și 14 ani. În tot acest parcurs de timp, aceștia au nevoie de prezența stăpânului iar lipsa acestuia pentru o perioadă îndelungată nu este recomandată.

Hrana porcușorului de guineea constă în legume proaspete și fând, alimente care trebuie acordate zilnic pentru ca acesta să aibă un trai sănătos.

Atunci când mica rozătoare se îmbolnăvește este nevoie de un veterinar specializat precum și de un stăpân atent. De asemenea nu se recomandă găzduirea a unui singur porcusor de guineea, ci trebuie cumpărați cel puțin doi în caz contrar va trebui să petreceți mai mult timp cu cobaiul.

Tot legat de grija micului animal de companie trebuie menționat faptul că acesta nu ar trebui să fie lăsat singur cu copii deoarece poate fi rănit.