Leopard Gecko

Leopard Gecko este o şopârlă nocturnă, însă se poate adapta şi la mediul diurn dacă este ajutată de către stăpân, şi se găseşte în deşerturile din Asia şi Pakistan şi în părțile de nord-vest a Indiei. Spre diferenţă de multe alte specii din rasa Gecko, această specie are pleoape mobile. Această reptilă a devenit un animal destul de popular printre iubitorii de reptile.

Coloritul său (alb şi galben cu pete şi dungi negre) îi conferă numele de „leopard”. Şopârlele din specia leopard gecko mai pot fi întâlnite şi cu alt colorit înafară de alb şi galben.

Scurt istoric

Gecko Leopard, a fost descris prima dată ca specie de către zoologul Edward Blyth în anul 1854. La început a fost numit Eublepharis maculariusPrin numele de „Eublepharis” zoologul a dorit să scoată în evidenţă faptul că şopârlele din această specie aveau pleoape.

Caracteristici

Spre diferenţă de celelalte specii, leopardul gecko are pleoape însă nu se poate căţăra pe pereţi verticali deoarece degetele sale sunt prevăzute cu ghiare. Reptilele din această specii ajung la dimensiuni de până la 20-25 cm (la maturitate), au greutăţi cuprinse între 45 și 65 de grame şi trăiesc în medie de 20 de ani chiar şi mai mult. Ca restul şopârlelor din rasa Gecko, leopardul renunţă la coadă atunci când se simt ameninţate însa aceasta se va regenera. Acest proces este numit autonomie caudală.

Şopârlele leopard gecko crescute în sălbăticie au un colorit monoton şi mai inchis spre diferenţă de cele care sunt ţinute ca animale de companie.

Pielea unui leopard gecko este foarte rezistentă şi îl protejează de nisipul dur și dealurile stâncoase din mediul lor uscat. Partea lor dorsală este acoperită cu umflături mici, care dau o textură aspră în timp ce partea ventrală a acestora este subţire, transparentă și netedă.

După năpârlire, leopard gecko îşi mănânca pielea atât pentru proteinele pe care le conţine cât şi pentru a nu dezvalui faptul că a fost acolo. De asemenea înainte de napârlire pielea acestuia are o culoare de un gri albicios translucid.

Şopârlele din această specie, îşi adună energia şi căldura în timpul zilei pentru a putea vâna noaptea. Acestea îşi localizează prada cu ajutorul auzului. Ele au picioarele scurte care le permite să fie rapide și agile în timp ce unghiile lor mici le permite să urce pe crengi și pietre.

Amenajare terariu

Amenajarea unui terariu pentru această specie de gecko nu este deloc dificilă. Un terariu de 40 l este perfect pentru un leopard. Într-un terariu de 75 l puteţi găzdui până la 3 reptile. De asemenea trebuie să evitaţi găzduirea a doi masculi în acelaşi terariu deoarece vor apărea luptele pentru teritoriu.

Pentru a-i oferi leopardului un mediu plăcut, adăugaţi pietre bine spălate, bucăţi de lemn, plante şi scoarţă de copac pentru a-i oferi un peisaj frumos şi  pentru a-i da posibilitatea de a se căţăra.

Terariul trebuie să conţină un adăpost umed format dintr-o casoletă plină pe jumătate cu cocos umed cu o gaură în capac prin care reptilele vor intra atunci când îşi schimbă pielea şi când îşi depun ouăle.  De asemenea în terariu trebuie să regăsim ascunzători atât în colţul cald cât şi în colţul rece pentru ca leopardul să îşi poată alege mediul preferat. Calciul şi apa proaspătă trebuie să fie prezente în permanenţă.

Ca substrat se recomandă hârtiile şi şerveţelele deoarece acestea spre diferenţă de nisip nu sunt deloc periculoase. În colţul cald se poate pune un bec şi un heatpad sub terariu pentru a le păstra ciclul noapte-zi şi pentru a le oferi temperatura respectivă. În colţul cald trebuie să fie o temperatură de aproximativ 29°C în timp ce în colţul rece temperatura trebuie sa fie de 24°C. Noaptea se recomandă menţinerea unei temperaturi de aproximativ 20-22°C.

Alimentaţia Leopardului Gecko

Leoparzii Gecko mănâncă in general insecte şi preferă ca hrana să fie vânată de către ei. În captivitate vor refuza cu siguranţă hrana moartă. Un aliment des întâlnit în alimentaţia acestora sunt greierii. Alimentaţia acestor reptile trebuie să conţină suficient calciu şi vitamina D3.